Ce-a zis lumea

"Nu am prejudecăţi. Urăsc la fel pe toată lumea" (W. C. Fields)

Din diverşi autori

G.T. Chirileanu – Amintiri

În 1915 s-a tras asupra lui Alexandru Davila (dramaturg şi om de teatru român). A rămas paralizat până la moarte (1929). Era homosexual şi l-a împuşcat feciorul din serviciul lui, din gelozie. Era bănuit de spionaj, căci trăia pe picior mare, deşi nu avea un venit sigur.

Iosif Sava

De la Bertrand Russell (filosof, matematician şi istoric britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură) la Alberto Moravia (romancier italian) – au binecuvântat crimele comuniste. Jean Paul Sartre era entuziasmat de atrocităţile lui Mao Zedong (liderul comunist chinez) pentru o popularitate ieftină.

Margareta Amza

Carmen Sylva: “... la mode este faite pour les femmes sans gout […], l’eglise pour ceux qui n’ont pas de religion, la routine pour lea etres qui manquent l’imagination” (moda este pentru femeile fără gust, biserica pentru cel fără credinţă, rutina pentru cei lipsiţi de imaginaţie)

Mihai – Mare Voievod de Alba Iulia, este o denumire romantică pe care a născocit-o Nicolae Iorga (la adresa Regelui Mihai)

Finalul Rapsodiei Române (a lui George Enescu) se numeşte Trăiască Regele.

Octavian Paler – Aventuri solitare

Un american român, bătrân, povesteşte că l-a cunoscut pe Malaxa (industriaş român, născut la Huşi, judeţul Vaslui, din familie de aromâni greci) la New York. Când Malaxa a auzit că nu-l mai cheamă Ion, ci John, i-a trimis vorbă că nu mai vrea să-l vadă.

Un sfert din populaţia Greciei locuieşte în Atena şi Pireu.

Gabriel Dimisianu (grec!) povesteşte că înainte de război, ai lui trimiteau pachete în Grecia, care era mai înapoiată decât România.

Ulise este marea haimana a Antichităţii.

Faimoasă scară din filmul Crucişătorul Potemkin (despre revoluţia bolşevică) e la Odessa (Parcă am văzut într-un documentar că nu s-a folosit scara originală pentru că nu era suficient de mare)

Paralelă dintre Imperiul Roman şi Imperiul Otoman:

Imperiul Roman: A cucerit spre a civiliza (nu prea corect, după mine: au fost atunci distruse civilizaţii mai avansate decât civilizaţia romană, de exemplu Cartagina), a tolerat credinţa populaţiilor cucerite, a creat literatură sau măcar a acceptat-o pe a altora; după au rămas ziduri, apeducte, viaducte, străzi, legislaţie şi azi studiată.

Imperiul Otoman: a cucerit pentru a înăbuşi civilizaţia, a vrut să-şi impună religia, a crezut doar în sabie, n-a rămas nimic.

Punct comun: ambele imperii au dispărut în lux şi desfrâu.

Turcii otomani au transformat catedrala Sfânta Sofia în moschee. Creştinii construiseră catedrala cu marmura din templul zeiţei Artemis în faţa căruia se uimise Alexandru Macedon. Altarul fusese lucrat de Praxiteles.