Ce-a zis lumea

"Nu am prejudecăţi. Urăsc la fel pe toată lumea" (W. C. Fields)

De la Henriette Yvonne Stahl (1900 - 1984)

H. Y. Stahl regreta că, prea bătrână fiind, nu se mai putea aventura în psihologia ţăranului.
- Îţi dai seama câte drame se pot întâmpla dacă pământurile ar fi date înapoi, peste ani? Iată un subiect fascinant!
(Ce prezicere! După 1990, chiar aşa s-a întâmplat în România!)

Regina Maria a României ar fi vrut-o pe Henriette de soţie pentru Carol al II-lea.

În vremea aceea (1950) eram încă frumoasă chiar şi cu Petru Dumitriu în casă!

Toţi oamenii mari sunt nişte impotenţi în viaţa de toate zilele. Uită-te la Eliade!

Noroc cu mama şi cu bărbaţii că singură nu eram în stare să am grijă de mine.

Copiii lui Nicolae Iorga (făcuţi cu a doua soţie, Catinca), împreună cu Henriette ascultau ce povestea Iorga fără perdea. Se prăpădeau de râs. Iorga se oprea şi-i zicea Catincăi:
- Cum i-ai crescut pe aceşti copii de pricep glumele mele, care nu sunt de nasul lor?

George Enescu a iubit-o toată viaţa pe Maruca (născută Rosetti Tescanu). Era la Paris când a auzit că ea şi-a dat foc la păr pentru că fusese părăsită de Nae Ionescu. Şi-a lăsat concertele baltă şi a venit în România. S-a căsătorit cu ea, amândoi având peste 50 de ani. Ea era acum cheală, cu perucă, răni pe faţă, se farda violent. Maruca nu l-a înţeles pe Enescu, un om excesiv de modest. Umplea casa de oaspeţi şi nu-l lăsa să exerseze că făcea zgomot. Dincolo de o spoială de cultură primită în familie, nu pricepea nimic din geniul lui Enescu. Ea credea că i-a făcut o favoare acceptându-l de soţ.

“Afirmaţiile făcute sub spaimă nu sunt un act de laşitate”.

Când Ion Vinea nu avea voie să publice, a făcut traduceri pe care le-a semnat Petru Dumitriu. Cheltuia banii cu fleacuri şi aventuri amoroase şi spunea prietenilor că Petru i-a dat o sumă mică. Chiar Ion Vinea venea la Henriette şi Petru şi-i ruga să spună o sumă mică să nu ştie soţia lui...

Când Petru Dumitriu a rămas în străinătate, Henriette a făcut puşcărie pentru el.

În timpul războiului mondial, se aciuase la ei un zdrahon, care făcea fel de fel de treburi. Intra în casă, trântea căciula de pământ cu năduf şi spunea la adresa nemţilor:
- Căca-m-aş în gura lor!
Mama Henriettei, franţuzoaică, puţin cunoscătoare a limbii române, întreba serios:
- Mais qu’est-ce qu’il a parle tout le temps de sa chemise? (Dar de ce vorbeşte mereu de cămaşa lui?)

Henriette era prietenă cu Ecaterina (Titi) Bălăcioiu, soţia lui Eugen Lovinescu. O enerva Hortensia Papadat-Bengescu, care se instala ca o matroană zâmbitoare, studiată şi falsă (în cabinetul lui Lovinescu). Din cauza ei, Titi nu avea voie să vină la cenaclu. Titi Bălăcioiu a făcut puşcărie după fuga în Occident a fetei – Monica Lovinescu – şi a murit în închisoare.

Bunica dinspre tată a Henriettei a trăit 92 de ani. În ultimele zile ale vieţii, dimineaţa se uita cu uimire în jurul ei şi spunea:
- Tiens, je ne suis pas morte! (Uite, nu sunt moartă!)
Într-o dimineaţă nu s-a mai trezit.

„... potenţialul cel mai select al omului poate rămâne până la moarte adormit”

Henriettei i se spunea:
- Fetiţă, spune NUC
Ea spunea:
- Vacă!
Profesoara era disperată de inaptitudinile ei intelectuale. Henrietta îi arăta poza de pe abecedar: era un nuc de care era legată o vacă