Din cartea lui I. Oprişan, G.Călinescu – spectacolul personalităţii

Apărut la 12 ianuarie 2011

Fofează (câinele lui Călinescu) nu zicea nimic când intrai, dar sărea să te sfâşie când voiai să pleci.

Se purta uneori urât cu Perpessicius (numele real, Dumitru S. Panaitescu, istoric şi critic literar, folclorist, eseist şi poet român, cercetător şi editor al operei eminesciene). Perpessicius l-a pus la punct:
- Nu suntem slugi, suntem oameni de ştiinţă!

Călinescu i-a tras o palmă soţiei (Vera Alice) în Capela Sixtină, că nu vedea ce-i arăta el, de i-a sărit bascul de pe cap. Un italian a întrebat-o de ce s-a măritat cu italianul ăsta nebun!

Călinescu îi zicea soţiei: Taci, proasto!

Mama adevărată, Mariţa, era slugă fără simbrie în casa părinţilor adoptivi ai lui Călinescu, numai să stea lângă băiatul ei. Era rea de gură (ca fiul său!), dar bună, deşteaptă şi harnică.

Spre sfârşitul vieţii s-a îndepărtat de soţie. A căutat alte alinări. Vera pleca de acasă şi-l lăsa să-şi facă mendrele. Vera a suportat stoic tot! A vrut să se înece în 1960 când Călinescu, auzind că o colegă s-a recăsătorit, se căina:
- Ah, nu m-a iubit! Dacă mă iubea, trebuia să rămână cu mine!

Călinescu către Nicolae Manolescu:
- Ai stil! Mai trebuie şi studium.
(Peste ani, şi Nicolae Manolescu l-a trimis la studiu pe Daniel Cristea Enache!)

Gheorghe Gheorghiu Dej a ţinut la G. Călinescu.

Dej se temea de Leonte Răutu (lider comunist, considerat într-o vreme ideologul partidului), omul Moscovei. Răutu a venit la Călinescu care nu l-a lăsat să intre în curte:
- Nu se poate. Am câini. Nu ştiu ideologie. O să vă muşte!

Călinescu avea bani mulţi. Nu era lăsat să publice, dar era deputat în Marea Adunare Naţională, decorat (un joc perfid al puterii comuniste, în special al lui Răutu)

În perioada 1946-1954 era mereu agresat. Era fricos. Agresiunea fizică îl tulbura profund.

Când venea câte una la el, Călinescu îşi trimitea soţia la plimbare. George Ivaşcu (publicist, critic şi istoric literar) a răbufnit o dată:
- Domnule, n-o mai altoi!
Ivaşcu şi Călinescu nu şi-au mai vorbit un an, deşi tânjeau amândoi.

Când Ivaşcu a fost numit redactor prim-adjunct la Contemporanul, erau 120 (!) de redactori pentru o fiţiucă de 6 pagini. I-a redus la 26, dar tot spunea că sunt mulţi.

Al. Piru (critic şi istoric literar roman, 1917-1993) îl bârfea pe Călinescu. Când a fost dat afară de peste tot, a ajuns să lucreze ca strungar. Călinescu a păstrat-o pe doamna Piru. Lui Piru i-a dat de copiat (!)

Călinescu îi numea ipochimeni pe colaboratori, dar se făcea leu dacă se lua cineva de ai lui. I se zicea Monstrul.

Ovidiu Papadina (asistent al lui Călinescu) zice că G. Călinescu examina doar oral. A întrebat-o pe o studentă cât de mari erau aripile îngerilor. Studenta a rămas perplexă:
- În realitate sau în pictură?
- În realitate!
Studenta a început să plângă. Călinescu:
- Nu plânge, ţi-am dat 10.

Se supăra pe unii, nemulţumit de activitatea lor, nu le dădea salariul. Peste 2-3 zile îi chema. Îi iertase.

Călinescu făcea şi cursurile, şi seminariile. Asistenţii erau figuranţi. Nu a fost dat afară de la Universitate (de puterea comunistă), ci nu s-a mai dus pentru că fuseseră îndepărtaţi asistenţii lui. Doi ani a luat salariu (îi lua soţia), până ce, într-o şedinţă, Iorgu Iordan (lingvist şi filolog român, profesor la Universitatea Bucureşti) a propus să nu i se mai dea!

Călinescu: - Piroaio, te duci la cutare sertar... (e vorba de doamna Piru)

Şerban Cioculescu spune că sub masca nebuniei Călinescu făcea ce voia.

Şerban Cioculescu a avut la Institut misiunea principală de a redacta un manual de folclor (el nu a fost niciodată folclorist). A povestiv apoi cu umor: "Bine că s-a pierdut manualul de folclor pe care l-am făcut, că m-ar fi compromis!"

Călinescu:
- Vârcolici, să-ţi dai demisia!
Acesta şi-o dădea.
- Ce-i asta, Vârcolici?
Şi rupea demisia.

Într-o zi era şedinţă. Călinescu are în vervă şi zdrang!, a căzut portretul lui Sadoveanu. Călinescu a şoptit:
- Să ştiţi c-a murit Sadoveanu. Chiar murise!

Era din cale-afară de nervos. Ralea era odată la Călinescu atunci când doamna Vera Călinescu a intrat cu o tavă cu dulceaţă şi cafea. G.Călinescu, înfuriat că fuseseră întrerupţi, a tras un picior în tavă. Ralea s-a ridicat şi a plecat.

Călinescu l-a dat afară pe Dimitrie Vatamaniuc din Institut pentru că-i atrăsese atenţia că nu i-a fixat nicio lucrare pentru doctorat. A trimis-o pe doamna Piru să-l aducă la el, i-a deschis poarta lui Vatamaniuc, iar doamnei Piru i-a zis:
- Nu te-am chemat!

Doamna Călinescu încerca să-i calmeze pe cei bruscaţi de Călinescu:
- Vezi că azi Nebunul e în toane rele!

Sâmbătă le cerea socoteală de ceea ce-au lucrat şi le vorbea 3-4 ore. Nimeni nu-şi spunea părerea, deşi unii erau academicieni!

La discutarea lucrării lui Vatamaniuc în comisia de doctorat:
Vianu: Candidatului i s-a dat un subiect neimportant, nu se poate vedea ce poate.
Perpessicius o scălda: ba e albă, ba e neagră...
Novicov: Nu se vede legătura cu Rusia...
Mihai Beniuc: Nu se vede clasa muncitoare...
Călinescu, dându-i peste mână lui Vatamaniuc, care voia să ia cuvântul:
Către Vianu: Eu sunt cel mai mare croitor din istoria literară!
Către Perpessicius: Colega, n-ai ştiut niciodată pe ce lume trăieşti!
Către Beniuc: Dl. Beniuc crede că se umblă prin literatură cu steagul roşu!
Lui Novicov: Eşti prost ca o ciubotă, dar om bun.
- Rolanda! Închide uşa! Nu iese nimeni! Cel care votează împotrivă nu pleacă acasă!

Evreii voiau să-l distrugă pe Călinescu, deşi scrisese frumos despre ei în Istoria literaturii române de la origine până în prezent, de se supăraseră legionarii şi îi arseseră cartea. (Pamfil Şeicaru a spus la un moment dat: - Bine că i-au ars legionarii Istoria!)

Călinescu i-a zis lui Cicerone Theodorescu:
- Ţi-am spus de acum 10-15 ani să te laşi de poezie!

La o şedinţă la Academie i s-a reproşat că nu participă la şedinţe.
- Tovarăşul Iorgu Iordan m-a criticat că nu vin la şedinţele secţiei. Eu nu vin din două motive: mă feresc de oboseală şi de plictiseală!

Călinescu a făcut compromisuri politice:
1. Ca să-şi ajute semenii (Vladimir Streinu, Al. Piru etc.)
2. Îi era frică! Cui nu-i era?
3. Era supravegheat
4. La început a crezut în democraţie

George Muntean l-a întrebat odată pe Călinescu:
- Domnule Profesor, cum aţi intrat în toată mocirla? (e vorba de comunism şi cenzura comunistă)
- Uite, Muntene, mi-am propus să trec o flăcăruie dincolo, pe malul celălalt, indiferent care-o fi preţul! Am sentimentul c-am făcut-o. Restul nu mă mai interesează!