Jurnal de călătorie

Vă prezint locurile pe unde călătoresc

Staţiunea Sovata

Am fost în această vară timp de şase zile în Staţiunea Sovata. Este situată în judeţul Mureş, foarte aproape de judeţul Harghita. Mai fusesem acolo o singură dată, când eram elev şi evident că de atunci lucrurile s-au schimbat. Cred că în bine. De cazat nu ne-am cazat prea bine, undeva în pădurea din jurul lacului Ursu, unde accesul cu maşina a fost foarte dificil. Preţurile la pensiuni nu sunt chiar aşa de mari, între 80 şi 100 lei, în schimb la hoteluri ar fi trebuit să plătim aproape 100 de euro camera de 3 persoane.

În staţiune am observat trei biserici, din care doar una este catolică, celelalte două fiind ortodoxe. Procentul maghiarilor este de 90%. Ciudat!

Mai jos este locul unde se adună ăia din justiţie pentru cursuri şi perfecţionări. Păi unde credeaţi că se adună, la Gherla? Oameni şi ei, de!

Mai jos este trenuleţul staţiunii. Îl puteţi lua din centru pentru un tur de vreo 15-20 minute. Costă doar 6 lei de persoană.

Scările care urmează sunt numai de efect: au doar valoare vizuală.

Merită să faceţi plimbări, e frumos!

În centru se află un micuţ parc, parcul Petöfi. Aţi auzit de Sándor Petöfi? Este marele poet romantic maghiar, născut din tată sârb şi mamă slovacă. A trăit din păcate doar vreo 26 de ani. În mijlocul parcului se află statuia lui. Acolo în fiecare seară veneau să cânte şi să danseze o formaţie ciudată pentru mine. Se voia o urmaşă a vechilor locuitori ai Americii de Sud, am recunoscut "penajul" tipic aztecilor şi incaşilor, dar un membru al formaţiei purta chica specifică apaşilor din America de Nord. Acordurile muzicale - redate de pe o tabletă! - erau o combinaţie între muzica latino-americană şi incaşă. Înţelegeţi ce spun? Nici eu!

În staţiune sunt câteva lacuri interesante. Cel mai mare şi mai cunoscut este Lacul Ursu. Acesta s-a creat în 1875 după o ploaie torenţială pe locul unei vechi exploatări de sare. Numele vine cică de la forma lacului. N-am stat să văd, poate când voi trece cu avionul prin zonă. Câteva zile a fost cald şi oamenii s-au bulucit să facă baie...

... dar într-o zi s-a făcut frig şi n-a mai intrat nimeni.

Pe un panou am putut citi că e bine să faci baie în lac, e recomandat celor cu boli reumatismale, inflamatorii, insuficienţe hormonale, gută, paralizii ale nervilor periferici. Peisajul este foarte frumos. Pozele le-am făcut de pe o terasă unde era un curent îngrozitor. A doua zi m-au durut măselele. Poza de mai jos este din alt punct. Primăria a construit o alee frumoasă în jurul lacului pe care te poţi plimba. Este şi o pistă specială şi pentru cei care vor să meargă în picioarele goale.

Foarte aproape se află Lacul Aluniş, de asemenea amenajat şi în care poţi face baie contra-cost.

Destui oameni merg însă să facă baie în lacuri mai mici şi foarte sărate, precum Lacul Roşu şi Lacul Verde. Cel roşu îi datorează culoarea unei fiinţe de un catralion de ori mai mic (zic şi eu!) decât un purice, cred că o bacterie.

Lacul Mierlei, puţin adânc, este extrem de sărat, m-am băgat şi eu în el şi am stat pe spate ca în pat. Trebuie să ai grijă doar să nu îţi intre apă în gură sau în nas, că e groaznic. Am "experimentat" asta! Găseşti pe acolo şi nămol cu care se dă lumea pe corp. Am făcut şi eu asta, mi s-a părut mai mult un ritual, nu sunt sigur dacă sunt cu adevărat efecte benefice în asta.

Cel mai mult mi-a plăcut însă Lacul Paraschiva, un lac dulcicol (adică aproape dulce) în care cresc peşti. Lacul nu e mare, are mai puţin de un hectar. Când voi deveni foarte bogat, îmi voi cumpăra şi eu un domeniu cu un lac. Ia priviţi mai jos ce frumos e!

Vă spuneam mai sus că în jurul Lacului Ursu este o alee. De acolo pornesc şi câteva trasee marcate prin pădurile din jur. Le-am străbătut şi eu, e foarte frumos şi face bine la... forma fizică! Următoarele 4 poze sunt făcute de acolo. Am mers până am ieşit din Sovata-Băi!

Dacă aveţi maşină, vă sfătuiesc să mergeţi şi la Salina Praid, este la doar 6 km de Sovata, în judeţul Harghita. Comuna Praid este foarte mare, are peste 7000 locuitori. Găsiţi şi o parcare încăpătoare care costă vreo 5 lei. Sunt în zonă multe tarabe care vând nimicuri şi multă sare, bună de pus în apă când faceţi baie. O ţigancă vrea să-mi vândă o floare de colţ. Refuz categoric. Dacă aş cumpăra aşa ceva aş încălca legea şi, mai ales, aş încuraja infractorii să rupă alte flori protejate. Intrarea în salină este 20 sau 25 de lei pentru adulţi, nu mai ţin minte exact. Am mai fost în saline, la Slănic Moldova şi la Slănic Prahova. La Praid este mai cald înăuntru.

Aţi observat cred că în salină poţi face "alpinism". Mă rog, un mic moft mai mult pentru copii, dar am văzut şi femei făcând "sport extrem"!

Sper că v-a plăcut ce-am scris despre Sovata, imaginile sunt destul de sugestive. Dacă aveţi observaţii, le aştept cu plăcere.

Despre autor
Author

Dan Pracsiu deţinător www.dponline.ro
Profesor, Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Vaslui
Membru în Comisia Naţională a Olimpiadelor de Informatică
Pasiuni: istoria, călătoriile, fotografia, muzica clasică

Scrie un comentariu
Nume:

Comentariu:

15 + 10 =