Cel mai mare român
A sosit în România din Germania călătorind incognito. În acele timpuri, Imperiul Austrio-Ungar şi Germania se aflau în conflict, iar modalităţile de călătorie dintr-o ţară în alta erau limitate. Ajunge deci cumva pe ascuns în ţară. Îşi depune jurământul de domnitor în limba franceză, căci româneşte nu ştie. Era ziua de 10 mai 1866. Numele lui era Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, dar a devenit Carol I de România.
Probabil că a avut un acelaşi şoc pe care l-au avut mulţi occidentali care a venit în ţara noastră în 1990. Devenise domn peste o ţară eminamente agrară, fără drumuri, fără infrastructură, aflată la cheremul puterilor din jur. De veacuri teritoriul nostru fusese un no man's land, teren confruntare între imperiile Otoman, Rus şi Austro-Ungar. România era şi la acea vreme sub suzeranitate turcească, deci domnitorul ales trebuia să meargă la Constatinopol şi să sărute papucul sultanului. Această călătorie fusese evitată de Alexandru Ioan Cuza. Şi totuşi Carol s-a dus. Exista obiceiul ca în faţa Înaltei Porţi supusul sultanului să se dea jos de pe cal şi să se înfăţişeze umil, mergând pe jos. Dar Carol a intrat pe poartă călare, iar liderul turc l-a lăudat. Evident se schimbaseră vremurile! Să nu vă închipuiţi că acelaşi lucru s-ar fi putut întâmpla la 1600! Deşi în filmul lui Sergiu Nicolaescu e altfel, Mihai Viteazul, ca să obţină domnia, a pupac sublimul papuc...
În vremea lui Carol I s-au dat în folosinţă primele căi ferate române. Ba la un moment dat am ajuns printre primele ţări în lume ca lungime a liniei ferate. Am pomenit de un lucru incredibil la secţiunea Ce-a zis lumea, despre traseul incredibil care trebuia făcut de la Iaşi la Bucureşti, aşa că a fost pentru noi un mare pas înainte construcţia de căi ferate.
În 1877, Carol I află că tunarii români de la Giurgiu deschiseseră focul împotriva turcilor de pe celălalt mal al Dunării, bubuitul tunurilor se auzea până departe. Atunci Carol ar fi spus: Asta-i muzica ce-mi place! Se pare că astfel de cuvinte se pun deseori în gura unor lideri ca să pară totul mai dramatic. De fapt, cred că în realitate principele a zis ceva de mamele turcilor (prin asta a arătat că devenise român cu adevărat!). Apoi, după ce ruşii au trecut Dunărea, am trecut şi noi, cu principele Carol I comandant suprem, să ne obţinem independenţa. Am făcut multe sacrificii atunci şi în urma păcii am primit ce-am vrut, plus Dobrogea.
Aş vrea să comentez aici un fapt istoric puţin cunoscut. Imediat după sfârşitul războiului, în 1877, România a intrat în conflict cu ruşii, aliaţii din război. Şi atunci Carol I a făcut un gest pe care eu îl consider extraordinar. Nu a cedat, şi-a retras armata pe poziţii defensive de-a lungul Oltului, ruşii au ocupat vremelnic Bucureştiul, dar nu au îndrăznit să ne atace mica şi băţoasa (după chipul şi asemănarea conducătorului!) armată. Închipuiţi-vă că un zdrahon vrea să bată o fată, iar aceasta nu se lasă, îl înfruntă cu îndrăzneală. Zdrahonul se uită la ea, apoi la cei din jur îl privesc cu reproş şi se lasă păgubaş. Aşa s-a întâmplat atunci. Marile puteri ale lumii, spectatorii, au văzut cum ruşii cedează şi se retrag.
A devenit rege în 1878. A construit Castelul Peleş. A costat în banii de atunci 16 milioane lei aur şi a fost considerat unul din cele mai moderne din Europa. L-am vizitat acum vreun an jumătate. Ghidul ne-a arătat sala de primiri oaspeţi. Ni s-a relatat cum Regele stătea în picioare pentru ca întrevederile să fie scurte şi concise, de cel mult 10 minute. Neamţ!
În domnia sa, lungă de 48 de ani, a avut parte şi de umbre. În 1907 izbucneşte o puternică răscoală. Nu încercaţi să judecaţi vremurile de atunci din prisma drepturilor omului de azi. Tulburările din ţară puteau avea ca efect intervenţia externă, situaţie de neacceptat. Armata a intervenit şi a reprimat sângeros pe răsculaţi. Carol I a dat ordin apoi ca toate documentele privitoare la eveniment să fie distruse. Şi azi există inceritudini privind numărul victimelor, dar vehicularea unui total de 11000 de morţi este total nerealist. Se cuvine să fac o paranteză aici. Toţi foştii lideri ai noştri au umbre în trecutul lor. De exemplu, Mihai Viteazul pentru că avea nevoie de mulţi bani pentru a-şi întreţine armata de mercenari, a decis legarea de glie a ţăranilor. Iar când a intrat cu armata în Ardeal, românii s-au răsculat contra nobililor unguri. Mihai a reprimat răscoala, trimiţând armata împotriva lor. Interesele sale erau ca nobilii să fie alături de el, nu i-a păsat de cei de jos.
În 1914, când a izbucnit primul război mondial, Carol a convocat liderii români ai vremii şi le-a propus ca România să intre în război alături de nemţi şi le-a arătat un pact semnat în secret cu Kaiserul Germaniei. Oamenii politici români nu au fost de acord, au decis neutralitatea, iar regele a trebuit să se încline în faţa deciziei. Mâhnit că nu şi-a putut ţine cuvântul dat, a şi murit în octombrie acelaşi an. Câtă diferenţă faţă de azi când şeful zice ce şi cum şi toţi ceilalţi n-au nimic de comentat!
În perioada cât Carol a fost domnitor, principe, rege, România a progresat şi a intrat în epoca modernizării. Influenţa lui s-a văzut în mod decisiv în dezvoltarea ţării. Iată de ce eu îl consider pe acest neamţ de origine ca fiind cel mai mare român.
Despre autor
Dan Pracsiu deţinător www.dponline.ro
Profesor, Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Vaslui
Membru în Comisia Naţională a Olimpiadelor de Informatică
Pasiuni: istoria, călătoriile, fotografia, muzica clasică
King 24-01-2011 ora 15:07
N-ar fi rau sa revina regalitatea in Romania. Cred ca s-ar termina cu scandalurile astea legate de alegeri.
Utzuletzu' 24-01-2011 ora 15:32
Depinde de "regalitate". Ca una este un nume prestigios de sorginte germana, si alta este un nume precum Cioaba.
dante 29-07-2016 ora 13:00
Carol a fost un tip grozav. In prezent noi ne-am ales cu Duda, care numai casa regala nu e !