Am fost la "Urmaşii lui Moisil" 2011
Între 1 şi 3 aprilie a avut loc ediţia a XI-a a Concursului Naţional de Informatică "Urmaşii lui Moisil". Şi pentru că este vorba de un concurs pentru elevi (ei la muncă!), am mers ca însoţitor (eu la distracţie!). Cu mine au plecat trei băieţi care s-au calificat şi la Olimpiada Naţională de Informatică de peste două săptămâni: Ciprian Olariu, Mircea Trifan (ambii elevii mei, vedeţi voi ce premii iau ei la olimpiadă!) şi Cătălin Cernat de la Colegiul "Roşca Codreanu" din Bârlad.
Am urcat vineri în maşină, am pus benzină - ieftină... - şi am pornit la drum. Ştiţi unde este judeţul Vaslui? Judecând după şosele cred că se află în Libia, drumul are nişte cratere aşa de multe şi de mari, că sigur au căzut în zonă nişte bombe de la avioanele NATO. De evitat traseul... Ajungem la Iaşi nevătămaţi şi ne cazăm la Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi". E foarte frumos acolo, cred că au beneficiat de nişte fonduri PHARE pentru reconstrucţia tuturor clădirilor. Căminul este foarte curat, nu am văzut niciun perete măzgălit, mobilierul este intact. Se pare că sunt destule licee cu oameni civilizaţi în ţară.
Mă întâlnesc din nou cu profesori de informatică din ţară, însoţitori de grupuri de elevi din alte judeţe ca şi mine, este pentru mine o mare bucurie să mă revăd cu prieteni buni, oameni grozavi lângă care e o plăcere să stau. Stau în cameră cu Adrian, profesor în Botoşani. Discutăm despre protestul profesorilor de acolo care a avut loc zilele trecute, ne mai plimbăm, aşteptăm deschiderea oficială a concursului, care e la ora 17,00.
Ajung singur la deschidere, elevii au plecat înainte. Deschiderea concursului este în Aula "Mihai Eminescu" a Universităţii "Al.I. Cuza" Iaşi. Multă lume acolo, elevi şi profesori. Salut pe toţi profesorii de la Liceul de Informatică din Iaşi, îi cunosc de ceva vreme. Regăsesc de asemenea colegi din din Iaşi şi din ţară, oameni extraordinari: Ema, Marinel, Nistor, Marius, Ovidiu... Mă revăd şi cu Sergiu Corlat, colegul nostru basarabean.
Începe deschiderea, ascultăm printre altele discursul prorectorului universităţii, domnul profesor Henri Luchian, care vorbeşte şi despre doi oameni mari ai informaticii mondiale, Edsger Dijkstra (olandez de origine) şi Benoît B. Mandelbrot, părintele geometriei fractali. Elevii sunt invitaţi să rezolve o problemă propusă de Dijkstra, pe care v-o relatez, să văd dacă ştiţi s-o rezolvaţi. Se dă o masă pătrată şi multe monede identice. A şi B joacă următorul joc: A pune o monedă pe masă, apoi B pune şi el o monedă care nu are voie să se suprapună peste prima. Apoi iar A este la mutare, pune o monedă pe masă ce nu are voie să stea peste o altă monedă pusă anterior şi jocul continuă cu mutări alternative ale celor doi jucători până când unul din cei doi nu mai poate aşeza moneda astfel încât să stea pe masă (acesta a pierdut). Întrebarea este care va câştiga jocul, A sau B? Să ştiţi că problema are soluţie, deşi nu se cunoaşte nici mărimea mesei, nici a monedelor. Evident, masa e mai mare ca moneda! Aştept soluţii la problema lui Dijkstra. Încercaţi să o rezolvaţi, e uşoară, vorba aia: dacă problemele sunt cu bani, matematica şi informatica încep să capete sens!
Las elevii pe mâini bune, au grijă de ei doi ghizi, elevi la liceul organizator al concursului. Eu merg la Ema şi Marinel acasă. Mă număr printre invitaţii la o cină grozavă. Ne aşteaptă nişte salate incredibile! Eu aduc o sticlă de "combustibil", e ţuică din creaţie proprie, v-am mai povestit pe blog de arta mea în care mă perfecţionez an de an. Licoarea magică e apreciată, iar Sergiu spune că sunt un adevărat Demiurg în domeniu. Accept cu modestie comparaţia... Salatele sunt excelente, vă ofer numai o poză.
Reţetele sunt secrete, aşa de secrete că nu le ştiu nici eu. Îmi amintesc de o replică din filme: "aş putea să-ţi dezvălui secretul, dar apoi ar trebui să te ucid!". Sergiu vine cu celebrele tarte basarabene, sunt grozave, în special cele cu vişine.
Mai sunt şi alte feluri în meniu, dar nu vă mai spun de ele, că vă îmbolnăviţi de poftă. Stăm de vorbă, povestim, râdem, atmosfera e grozavă. O seară ca aceasta nu merită să se termine. Când e vorba de ospitalitate, cred că românii nu au egal în lume.
După întâlnirea de vineri seara, am ajuns în cameră cam pe la 12 noaptea. Am stat cam mult la gazdele noastre, le-am răpit timp din odihnă. M-am pregătit de culcare căci eram obosit. Odată cu mine şi Adrian, colegul meu de cameră. Aţi dormit în cameră cu cineva care sforăie? Oamenii aceştia au o caracteristică de tip lege a lui Murphy: adorm repede, mai repede decât ceilalţi! Iar Adrian are ceva particular: a sforăit absolut non-stop. Nu am putut dormi deloc!
Dimineaţa la ora 7, după o noapte de nesom, mă ridic cu greu din pat. Sunt obosit, distrus, terminat, anihilat... Abia ajung la masa de dimineaţă. Băieţii sunt deja gata de concurs. Măcar ei au dormit bine! Le fac nişte poze chiar înainte de ora 9,00 când începe proba. Let the battle begin!
E cazul acum să vă spun câteva lucruri despre Grigore Moisil, matematicianul român considerat părintele informaticii româneşti, cel care a dat numele liceului şi concursului din Iaşi. A fost un adevărat creator de şcoală, dar cred că a rămas în conştiinţa celor care l-au cunoscut prin umorul nestăvilit şi prin ironia îndreptată împotriva ignoranţei şi prostiei. O întâmplare senzaţională mi-a fost relatată de prof. Stelian Niculescu de la Universitatea din Bucureşti care i-a fost asistent lui Moisil. Moisil participa (în vechiul regim comunist) la o conferinţă la care era prezent şi un politruc. La un moment dat, politrucul sare în sus: "Matematică, matematică, până aici mi-a ajuns matematica!", a spus arătând spre gât. Atunci Moisil i-a răspuns: "E corect, tovarăşe, căci matematica abia de la gât în sus începe!".
Prof. Cornelius Croitoru de la Facultatea de Informatică Iaşi a scris în prefaţa unei cărţi o despre o "problemă propusă" de Moisil. Ia ascultaţi: Ştiind că distanţa de la Bucureşti la Ploieşti se parcurge într-o oră cu un automobil, să se determine în cât timp se parcurge aceeaşi distanţă cu două automobile!
Revin la concurs. În timp ce elevii îşi distrugeau neuronii cu probleme, am participat la un simpozion al profesorilor. Am stat apoi la discuţii cu colegii din ţară, am schimbat opinii şi am "lăudat" pe marele cârmaci în ale învăţământului, dl. Funeriu. La ora 12,00 am mers să aflu de la elevi ce au putut produce în 3 ore. Ei ziceau că au fost grele, mie mi s-au părut uşoare, dar norocul meu a fost că nu m-a pus nimeni să le şi fac, că din gură totul pare simplu!
Pentru că până la ora 18,00 eram liberi, am decis să mă duc să recuperez din nesomnul nopţii trecute. L-am avertizat mai întâi pe colegul meu de cameră că nu are voie să se apropie la mai puţin de 100 metri de cameră, apoi m-am dus să mă culc.
Pe la 17,00 s-au dat şi rezultatele, prilej cu care am constatat că avem o menţiune prin Ciprian, unul din elevii mei. E bine, rezultate mai bune vom obţine peste două săptămâni la olimpiada naţională! Seara elevii au discoteci, noi profesorii... ehe!, mergem la degustări de vinuri! Mâine despre asta vă povestesc şi vă ofer mai multe poze făcute de me, miself an I.
Mă simt dator să fac o apreciere asupra organizării şi oamenilor. V-am spus până acum cât de bine m-am simţit la acest concurs, deci se cuvine să laud din plin pe profesorii de informatică şi pe toţi ceilalţi oameni de la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi care au organizat impecabil tot evenimentul şi care au făcut toate eforturile ca vizitatorii din toată ţara să se simtă bine. Simt că aş fi fost un nerecunoscător dacă nu aş fi apreciat la superlativ totul.
Cum spuneam, seara am plecat toţi profesorii la "Cramele Copoului". Am ajuns acolo cu microbuzele, căci este niţel de mers. Am făcut o poză imediat:
Sincer nu am înţeles de ce scrie pe panou "vin de struguri". Eu, ca un necunoscător în domeniu, am crezut că vinul este musai de struguri. Mă rog... Dăm năvală înăuntru.
Pe pereţi stau agăţate câteva citate despre vin. Am notat câteva care mi s-au părut mai "ciupitoare". De exemplu, descoperitorul penicilinei, Alexander Fleming, a spus cândva: "În timp ce penicilina a vindecat omenirea, vinul a făcut-o fericită". Poetul latin Catullus a spus acum mai bine de 200 de ani: "Vinul este inima poeziei. Cine bea apă nu face versuri bune". Asta îmi aminteşte de un maestru de GO (jocul oriental de strategie) care avea un elev. Elevul i-a spus într-o zi: "Maestre, beţi cam mult saké". "Tu nu bei?", l-a întrebat atunci maestul pe elev. "Nu!". "Atunci nu vei ajunge niciodată un mare jucător de GO". Se pare că vinul inspiră lumea.
În fine, alt latin cunoscut, Plinius cel Bătrân, a spus tot cam acum 200 de ani: "Vinului îi datorăm faptul că noi, oamenii, suntem, dintre toate vieţuitoarele, singurii care bem fără să ne fie sete". Gata, nu vă mai dau citate, că vă îmbătaţi.
În încăperea unde vom efectua degustarea este o masă frumos aranjată şi m-am grăbit să fac o poză-două înainte să se facă "deranj".
Ne aşezăm cuminţi la masă şi suntem invitaţi să degustăm un Aligoté. Primim o mulţime de explicaţii cum că acest soi îţi schimbă culoarea în timp, despre aciditate... Eu ştiu doar că e vin sec. Fiţi atenţi: întâi vă uitaţi la pahar ţinândul în lumină şi admirându-i culoarea. Apoi se agită uşor şi inspiri profund. Simţi buchetul. Degustătorii spun că asta înseamnă să obţii "nasul vinului". Şi cică vinul sec e cel mai sincer. Nu ştiu de ce, probabil e mai greu de falsificat. Şi cineva chiar asta întreabă. Cum deosebim vinul bun de cel contrafăcut. Răspunsul profesionistului a fost: "prin educaţie!". Mda... de aia avem aşa mulţi educaţi în ţară...
Primim apoi Fetească regală. I s-a spus "regală" în onoarea regelui Carol I. Urmează Chardonnay, care cică are "note" de fructe exotice, în special de grapefruit. Îl gust, dar mie mi se pare doar vin sec. Mai trebuie să mă educ. Suntem apoi serviţi cu vinul Viorica de 13 grade, tot alb, apoi primim Rosé şi în sfârşit Sauvignion. Ultimul este roşu şi nici nu mă ating de el. Eu am gusturi de domnişoară în materie de vin, prefer pe cel dulci, vorba vine prefer, căci dacă lumea ar bea cât beau eu, toţi producătorii mondiali de alcool ar da faliment într-o săptămână. Coca-Cola să trăiască!
Să vă mai spun când am ajuns în cameră? Nu vă mai zic, sigur este că am adormit înaintea colegului meu sforăicios care a stat cu ochii deschişi gândindu-se la probleme de informatică aşa încât eu să fiu primul care face nani. Bun coleg! Duminică a fost premierea, aşa că mâine vă dau poze cu toţi elevii care au primit premii la concurs.
Duminică, 3 aprilie, este premierea. Am dormit mult mai bine în noaptea de sâmbătă spre duminică. La 10 dimineaţa trecute fix suntem deja cu toţii în Aula Mihai Eminescu a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi. Pe peretele din spatele juriului este o pictură a lui Sabin Bălaşa.
Festivitatea de premiere începe prin menţionarea fiecărui echipaj participant din fiecare judeţ. Fiecare se ridică în picioare şi ceilalţi îi aplaudă. Sunt uitaţi oltenii din Dolj. Chiar oltenii fură uitaţi... Mă apropii discret de prezidiu şi arunc o şoaptă. Sunt anunţaţi şi participanţii din Dolj. Salvai onoarea oltenească!
Fac pe marele fotograf. Nu am un aparat extra-performant, nici profesionist în ale imaginilor nu sunt, deci fac şi eu ce pot. În faţă la prezidiu sunt patru persoane care vor oferi premiile câştigătorilor. În imaginea de mai jos, de la stânga la dreapta, inspectorul de informatică din Iaşi, prof. Stelian Hadîmbu, urmează prof. ing. Nuşa Lupan-Dumitriu, inspector general de informatică în Minister, urmează prof. Carmen Losonczy, director al Liceului de Informatică "Grigore Moisil" Iaşi şi, în capătul din dreapta, prorectorul Universităţii din Iaşi, prof. dr. Henry Luchian.
Domnul prorector le aminteşte tuturor de problema pe care a propus-o spre rezolvare, cea a lui Dijkstra de care am pomenit în partea I. Un elev spune din sală soluţia corectă. Câştigă A mereu, pentru că va puna moneda în centrul mesei şi apoi va juca simetric după cum mută B. Aţi înţeles? Nici nu mă mir!
Fac o poză şi comisiei de elaborare a subiectelor, este formată în principal din studenţi, foşti olimpici naţionali şi internaţionali.
Fac o încă poză şi celor trei elevi ai mei, şi pe lângă ei sunt şi părinţii lui Ciprian veniţi să vadă festivitatea de premiere.
Sunt apoi anunţaţi premianţii, începând cu menţiunile. Stau să fac poze chiar în faţă la prezidiu. Nu am unghiul chiar foarte bun, sunt lângă mine mulţi alţii care încearcă să prindă imaginea demnă de premiul Pulitzer. Ciprian când iese în faţă să-şi ia diploma de menţiune face feţe prea serioase. Sunt nevoit să-l pozez de mai multe ori până obţin o privire mai amicală.
După premiere merg să-mi iau rămas bun de la gazde şi de la profesorii de informatică din ţară care au venit la Iaşi. Cu unii mă voi revedea la Olimpiada Naţională de Informatică de peste foarte puţin timp. Ne îmbarcăm în maşină şi pornim spre casă. Am doar o singură oprire în pădurea de la ieşirea din Iaşi. Fac şi acolo câteva poze.
A venit primăvara.
Despre autor
Dan Pracsiu deţinător www.dponline.ro
Profesor, Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Vaslui
Membru în Comisia Naţională a Olimpiadelor de Informatică
Pasiuni: istoria, călătoriile, fotografia, muzica clasică
Scrie un comentariu
Palatul Peleş din Sinaia a fost construit de Regele Carol I al României. A costat 16 milioane lei aur.
Utzuletzu' 3-4-2011 22:24:42
Monedele sunt americane sau europene? Ca sa stiu cine merita sa castige...
Dan Pracsiu 4-4-2011 8:55:25
Monedele sunt chinezesti.
Tempera 5-4-2011 8:57:41
Frumos, asteptam partea a doua, "Urmasii lui Moisil se intorc"