Drumurile romane
Mergând într-o zi pe şoselele româneşti, am nimerit într-o groapă bine acoperită de apa de ploaie. Din fericire, singura stricăciune a fost la un capac de roată, deşi după bubuitura pe care-am auzit-o, am crezut că s-a îndoit janta. În majoritatea oraşelor noastre, asfaltul a fost aşezat, în graba marelui hei-rup comunist, direct pe pământ. Nu tu fundaţie, nu tu canalizare... Se strică imediat. Dar scopul acestui articol nu este analiza drumurilor româneşti, nici cât se fură când se construieşte sau se repară o stradă. În schimb mi-am amintit câteva lucruri despre drumurile (în latină viae) din Imperiul Roman, pe care vi le voi împărtăşi.
Romanii au construit un întins imperiu care a durat câteva sute bune de ani. Extremitatea vestică era în Insulele Britanice, iar cea estică în Siria şi chiar mai departe. O întrebare pe care şi-au pus-o istoricii s-a referit la cum a fost posibil ca o armată, în marea ei majoritate pedestră, să se deplaseze aşa de repede dintr-un colţ în altul al imperiului, acolo unde era mare nevoie de legiuni? Răspunsul este simplu: construcţia unei reţele de drumuri care să străbată toate provinciile imperiale. Şi nu orice fel de drumuri.
După retragerea din Britannia, în urma romanilor a rămas infrastructura. Localnicii nu au mai construit nimic vreme de aproximativ 1500 de ani. Închipuiţi-vă că şi după anul 1850 încă se mai utilizau vechile drumuri construite de latini! Multe s-au păstrat chiar până azi.
Cucerirea Daciei s-a bazat foarte mult pe defrişări, construirea de puncte întărite (castre), legate de căi de comunicaţie. Această strategie nu a mai oferit nicio şansă dacilor, orice încercare de învăluire a invadatorilor fiind zădărnicită.
Dar cum se construia pe atunci un drum şi care este secretul durabilităţii? Voi cita din cartea Declinul Imperiilor a lui Cormac O'Brien. Iată: "Construcţia începea cu un şanţ (fossa) care servea drept suport pentru drum. După bătătorirea suprafeţei şanţului, constructorii puneau un strat de nisip pentru a crea o bază la nivel, numită pavimentum. Stratul următor, numit statument era compus din pietre de mărime medie fixate într-un strat de ciment. Peste el venea un alt strat, rudus, alcătuit dintr-un amestec de ciment cu bucăţi de ceramică. După aceea se turna un amestec de pietriş şi ciment, numit nucleus, modelat astfel încât să alunece dinspre centru, asigurând convexitatea drumului. La sfârşit, în nucleus se fixau pietre late care, prin alăturare, formau ceea ce era numit summum dorsum, peste care puteau trece ani de trafic până să fie nevoie de reparaţii". Autorul mai menţionează că o trăsătură a drumurilor era şi liniaritatea, pentru a favoriza rapiditatea transporturilor.
Numai de nu ar citi acest articol şi ministrul transporturilor al actualului guvern, s-ar putea să aibă o depresie puternică!
Despre autor
Dan Pracsiu deţinător www.dponline.ro
Profesor, Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Vaslui
Membru în Comisia Naţională a Olimpiadelor de Informatică
Pasiuni: istoria, călătoriile, fotografia, muzica clasică
Chec 8-09-2010 ora 9:12
Asa soselele ar costa un miliard de dolari kilometrul. Mai bine cu pamant batatorit.