Pagini de istorie

Istoria văzută prin ochii unui amator

Top 10 bătălii și războaie care ne-au influențat pe noi românii

Nu este scopul acestui articol să descriu în amănunt lupte, găsiți în alte surse. Poate că unii vor considera nepotrivite menționarea în acest top a unor bătălii de care voi pomeni mai jos, poate că altele par mai importante. Alții vor considera ciudat faptul că pomenesc de bătălii care nu au implicat prezența românească, dar eu consider că urmările lor au fost importante pentru români. Nu mă pot pronunța care a fost cea mai importantă bătălie, care a fost cel mai important război, cele 10 cred că pot fi luate în orice ordine.

1. Războaiele daco-romane (101-102 și 105-106)

Între daci și romani au fost mai multe conflicte. Regatul dac ajunsese destul de puternic, iar populația sa era numeroasă. Cum granițele Imperiului Roman ajunseseră pe Dunăre, conflictele au devenit practic inevitabile. Dacii treceau Dunărea în timpul iernii și prădau în provincia romană Moesia. La un moment dat Imperiul Roman s-a obligat chiar la plata unui tribut în schimbul liniștii. Dar în anul 98 e.n. la cârma Imperiului ajunge Traian, care reorganizează armata și o mărește chiar cu câteva legiuni. El consideră că plata tributului este umilitoare și crede că regele dac trebuie pedepsit. Evident, tezaurul dacilor îl atrage, dar apar și interese geostrategice pentru apărarea mai bună a granițelor romane împotriva invaziilor barbare. Au loc două campanii, prima între anii 101-102, iar a doua între 105-106. Traian avansează în Dacia pe mai multe coloane, construiește castre și puncte de sprijin, ba chiar și un pod mare peste Dunăre. Se desfășoară mai multe lupte extrem de sângeroase. Decebal, regele dac, este în final învins și nevoit să se sinucidă pentru a nu fi prins. De remarcat faptul că, observând efectul devastator al armelor dacilor (răniți mulți și răni groaznice), romanii și-au modificat scuturile, coifurile și armurile după aceste războaie.

Importanța acestui război este imensă pentru noi. Începând din momentul cuceririi, are loc simbioza daco-romană din care se va naște poporul român. Azi noi ne considerăm urmașii dacilor și ai romanilor, la fel cum francezii îi consideră pe gali ca fiind strămoșii lor, iar italienii pe latini. Vor mai exista după cucerirea romană și triburi dace libere (de exemplu carpii, în Moldova de azi), dar ei nu vor supraviețui prea mult în istorie, deși de la ei vine numele Munților Carpați. Dacă nu ar fi avut loc cucerirea romană, probabil că azi nu ar fi existat poporul român.

2. Războiul de independență

În primăvara anului 1877 rușii declară război Imperiului Otoman. Ei străbat România - în urma unui acord - și trec în Bulgaria. La 10 mai 1877 România își proclamă independența și susține pe ruși în traversarea Dunării prin bombardamente peste fluviu. Avantajul numeric era de partea rusă, dar acesta a fost anihilat de fortificațiile bine puse la punct ale turcilor. Însuși marele duce Nicolae al Rusiei cere principelui României, Carol I, sprijin militar. Armata română, în număr de câteva zeci de mii, trece Dunărea în scopul asedierii Plevnei. După lupte grele și deosebit de sângeroase (românii au pierdut mii se ostași) turcii capitulează. Urmează alte bătălii precum cele de la Vidin și Smârdan și în aceste condiții Imperiul Otoman cere pace.

Urmările acestui război sunt extrem de însemnate pentru noi. Ne dobândim independența și nu oricum, ci luptând. Pentru prima oară după foarte mulți ani românii aveau din nou o armată. Independența ne este recunoscută de marile puteri ale momentului. Recâștigăm Dobrogea care fusese pentru câteva sute de ani sub dominație turcească. În schimb rușii iau partea de sud a Basarabiei spre marea nemulțumire a lui Carol I. Acesta este totuși convins să accepte. După foarte multă vreme, aveam din nou acces la mare și obțineam controlul gurilor Dunării.

3. Primul război mondial

Marele război începe în 1914. Antagonismul dintre puterile Europei ajunseseră la paroxism și a fost nevoie de o scânteie (asasinarea prințului moștenitor al tronului Austro-Ungariei) pentru ca declarațiile de război să curgă din toate părțile. Mai întâi Austro-Ungaria declară război Serbiei, în ajutorul sârbilor sar rușii, apoi germanii se declară de partea austriecilor, Franța și Anglia sunt împotriva Germaniei... Ulterior intră în război și Japonia, SUA, Canada, și uite așa se ajunge la prima conflagrație mondială. Regele Carol I al României ar fi dorit să luptăm de partea Germaniei, dar oamenii politici ai vremii refuză. Așa că suntem neutri timp de doi ani, timp în care suntem curtați de ambele tabere. Până la urmă acceptăm să luptăm de partea Antantei pentru că ni se promitea Transilvania și Banatul. Intrăm în război în 1916.

Armata română avea entuziasm, dar nu avea conducători și nici armament modern. Așa că, deși la început lucrurile au mers bine și am intrat în Transilvania, apoi am fost atacați și de Austro-Ungaria, dar și de bulgari și germani din sud. În bătălia de la Turtucaia suntem învinși, guvernul și regele se refugiază în Moldova, iar germanii ocupă Muntenia și Oltenia. Iarna lui 1917 este foarte grea, din cauza aglomerării în Moldova izbucnește tifosul care face ravagii, dar armata română se reface. În 1917 au loc lupte crâncene la Mărășești, Mărăști și Oituz, dar lucrurile merg prost pentru noi. În Rusia izbucnește revoluția bolșevică și ne trezim singuri pe frontul din est. Semnăm pacea cu Puterile Centrale și ieșim din război, asta deși în tratatul cu Antanta ne angajasem să nu capitulăm! Reintrăm în război pe 10 noiembrie 1918, cu exact o zi înainte de a se încheia războiul.

Deși România a avut multe probleme în acest război, urmările păcii sunt uriașe: primim Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia, pentru prima oară în istorie formându-se România Mare. Deși ulterior Basarabia și Bucovina sunt pierdute, atunci s-au conturat granițele României de azi.

4. Al doilea război mondial

Pentru noi al doilea război mondial a început practic cu semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov, pact de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică. În protocolul adițional al tratatului rușii și-au declarat interesul pentru Basarabia. Urmarea este că în urma ultimatumului sovietic, ne retragem din Basarabia în 1940 fără să tragem niciun foc de armă. La fel facem și în Transilvania când în urma Diktatului de la Viena cedăm o bună parte a acestei regiuni în favoarea Ungariei. Cauzele acestor retrageri rușinoase sunt în primul rând dotarea precară a armatei române (datorată în bună parte corupției), iar o altă cauză a fost presiunea exercitată de germani și ruși să cedăm. Regele Carola al II-lea este nevoit apoi să abdice în favoarea fiului său Mihai, dar puterea o preia Ion Antonescu. Acesta se aliază cu nemții și va ataca Uniunea sovietică după 22 iunie 1941. Mergem pe mâna germanilor și invadăm Uniunea Sovietică. Trupele române ajung să lupte în Crimeea și la Stalingrad.

S-a pus de multe ori problema dacă a fost sau nu o eroare invadarea Uniunii Sovietice. Adevărul este că România, stat mic din punct de vedere economic și militar, nu a făcut de prea multe ori în istorie ce ar fi vrut, ci a fost nevoită să accepte pretențiile marilor puteri. Oricum am fi făcut, trebuia să fim de partea cuiva puternic. Așa se face că pe 23 august 1944 schimbăm tabăra, ne aliem cu sovieticii împotriva germanilor, așa că Basarabia și Bucovina sunt pierdute, dar recăpătăm Transilvania în 1945 pentru că în țară se instaurează un guvern pro-comunist condus de un necomunist, Petru Groza. Au urmat 45 de ani de comunism care au dus la o sărăcie accentuată a românilor, urme greu de șters, pentru că se văd și azi în mentalităților oamenilor mai ales.

5. Invaziile mongole

În anul 1219 Genghis Han a invadat Imperiul Horezmian și l-a distrus într-o campanie de trei ani. Doi dintre generalii hanului, Jebe (sau Djebe) și Subotai, au primit permisiunea de a face incursiuni de pradă și de cercetare în estul Europei. După ce au distrus puternica armată georgiană, ei s-au confruntat cu o alianță formată în principal din cumani și bulgari. Cumanii, care formaseră un imperiu european, erau de origine turcică. Mongolii i-au convins să iasă din alianță, au distrus apoi armata aliată și în final i-au atacat și pe cumanii care crezuseră în vorbele lor. A fost apoi rândul principilor slavi și aliaților lor cumani să fie învinși de armata călare mongolă. Înfrângerea acestora a fost copleșitoare, majoritatea liderilor slavi fiind uciși.

După ce răvășesc estul Europei, ei se întorc în Asia ducând multe informații hanului lor despre regatele întâlnite, populații, locuri. Acest lucru a fost util, deoarece în 1241, o altă oaste mongolă apare în Europa. Întâi cad cnezatele slave, apoi este rândul Poloniei. O parte din armata mongolă se pregătește să invadeze actualul teritoriu al României. Cumanii încă ocupau pe atunci actualul teritoriu al Moldovei, iar ungurii doreau să se extindă peste Carpați. Dacă până atunci maghiarii și cumanii nu se înțelegeau, acum sunt nevoiți să se alieze. Dar mongolii aveau la acea vreme capacități de luptă unice în lume. Știau să manevreze pe câmpul de luptă, erau deosebit de rezistenți și extrem de mobili. Tehnica rudimentară a armatelor Europei de la acea vreme era una singură: șarja de cavalerie. Oastea maghiară se lasă încercuită și este distrusă. Regele ungur scapă în extremis. Oastea mongolă reunită se odihnește iarna, plănuind să invadeze și să cucerească restul Europei. Nu s-a mai întâmplat acest lucru, deoarece hanul moare și mongolii se întorc în Asia, lăsând totuși în Europa o armată care va fonda Hoarda de Aur.

Puteți găsi pe Internet hărți ale Europei din jurul anului 1200. Imperiul Cuman ocupa practic Moldova și Țara Românească. La nord de cumani se întindea, la fel de puternic, Marele Cnezat al Kievului. Cele două puternice state rivale sunt practic desființate de mongoli! Așa apar curând statele medievale românești, asta și pentru că regele maghiar decide că Munții Carpați vor fi granița Regatului Ungariei, mai ușor de apărat în cazul invaziilor dinspre est.

6. Bătălia de la Vaslui (1475)

S-a spus uneori despre Ștefan cel Mare, voievodul care a condus cu mână de fier Moldova timp de aproximativ 47 de ani, că era cumva împotriva curentului european. După cucerirea Constantinopolului de către sultanul Mahomed, multe state europene erau înclinate spre o soluție de pace cu Imperiul Otoman. În acest timp, Ștefan a dat multe bătălii cu turcii sau cu aliații lor tătarii, fapt ce a creat impresia că este un recalcitrant. Adevărul este că Ștefan, conducătorul unui stat mic și cu vecini puternici, nu prea a avut de ales. Turcii îi cereau imperativ tributul (care era destul de mic), dar mai ales predarea cetăților Chilia și Cetatea Albă, strategice din punct de vedere militar și economic. Și așa cum se întâmplă deseori în istorie, cei mici au trebuit să se comporte după cum doreau cei mari, ori să lupte, așa că Ștefan a ales să-și păstreze intact teritoriul.

Refuzând cererile otomanilor, Ștefan s-a pregătit de război. Considerând că domnul moldovean este neînsemnat, sultanul a trimis pe Suleiman Pașa să rezolve problema (în marile bătălii exista tradiția ca însuși sultanul să conducă oștile). Avansând de la Dunăre spre nordul Moldovei în luna ianuarie, fapt necaracteristic turcilor care preferau să lupte în sezonul călduros, armata turcă ajunge în preajma Vasluiului unde este stopată frontal și mai apoi atacată din flancuri. Terenul îngust, mocirlos și vremea cețoasă au avantajat trupele moldovene. Urmarea a fost un masacru de circa trei zile, otomanii fiind vânați până la Dunăre. Prizonierii au fost executați.

Ecoul acestei bătălii a fost răsunător, toți monarhii Europei, inclusiv Papa, elogiindu-l pe Ștefan pentru victoria considerată a crucii împotriva necredincioșilor. Pentru sultanul turc a fost nu neapărat un dezastru militar, ci o umilință greu de digerat. Și astăzi noi românii considerăm bătălia de la Vaslui ca fiind cea mai însemnată și copleșitoare victorie. Din păcate, efectul pe termen lung a fost aproape neînsemnat. Sultanul organizează o nouă expediție în 1476 împotriva lui Ștefan, soldată cu un nou eșec militar, dar care pustiește și secătuiește Moldova. Mai grav, în 1484 noul sultan Baiazid al II-lea întreprinde o misiune cu scop precis, cucerirea celor două cetăți. Pierderea acestora va însemna enorm pentru economia Moldovei, deoarece pe acolo treceau negustorii și taxele obținute erau esențiale pentru Moldova. Treptat, economia țării va cădea. Domnitorii moldoveni nu vor mai putea să întrețină armate mari și puternice, deoarece apariția armelor de foc, scumpe, ca și necesitatea utilizării armatelor de mercenari va însemna creșterea cheltuielilor.

7. Bătălia de la Posada (1330)

Cauzele bătăliei sunt multiple, dar principalele se pare au fost că Basarab I, voievodul Valahiei, a cucerit cetatea Severinului și mai multe acțiuni care încălcau relația de vasalitate pe care Basarab o avea față de Carol Robert de Anjou. Regele maghiar trece în Valahia cu o puternică armată de cavaleri plecând din Timișoara și străbătând apoi Oltenia și ajungând la Curtea de Argeș pe care o găsește pustie și o arde. Datorită faptului că lipsa proviziilor începea să se facă simțită în armata ungurească, regele decide întoarcerea, considerând expediția un succes.

Într-o locație acum necunoscută, undeva într-o zonă muntoasă, armata maghiară este prinsă într-o ambuscadă de valahi și zdrobită într-o luptă care durează trei zile. Regele Carol Robert de Anjou scapă cu greu, dar își pierde întreaga cavalerie. Prin această victorie, Basarab I reușește să-și consolideze domnia și chiar să își mărească hotarele. El a avut o domnie lungă, de aproximativ 42 de ani și este considerat azi întemeietorul statului feudal independent de la sud de Carpați. Fără victoria de la Posada este posibil ca teritoriul de la sud de Carpați să fi fost înglobat în regatul maghiar, nemaifiind posibilă existența statului românesc.

8. Bătălia de la Stănilești (1711)

Această bătălie, deși puțin cunoscută de români, a avut urmări importante și pe termen lung atât în Moldova, cât și în Țara Românească. În 1711 domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir, se aliază cu țarul Rusiei împotriva Imperiului Otoman. Intenția țarului era să treacă prin Moldova și să elibereze popoarele creștine de la sud de Dunăre.

Raportul de forțe era însă net în favoarea turcilor, care aveau superioritatea numerică și mai multe tunuri. La Stănilești, pe malul Prutului, armata ruso-moldoveană este încercuită și bombardată puternic timp de mai multe zile. În ciuda unor contra-atacuri, situația rușilor, lipsiți de posibilitatea aprovizionării, devine gravă. Țarul negociază cu marele vizir, comandantul turc, iar acesta acceptă în mod surprinzător propunerea de pace. Se pare (nu e sigur!) că marele vizir a fost mituit, fapt întărit de faptul că ulterior acesta a fost mazilit de către sultan. Țarul este nevoit să se retragă, iar Dimitrie Cantemir plecă în exil în Rusia.

După această bătălie, scade încrederea turcilor în domnii români. În Țara Românească domnea în aceeași perioadă Constantin Brâncoveanu, care nu a mers în sprijiul otomanilor în acea bătălie (el aștepta rezultatul ei pentru a vedea cu cine să se alieze în viitor). Din acest motiv în ambele state românești au fost impuși domni din afară, începând o perioadă de peste 100 de ani a epocii fanariote. A crescut relația de dependență de Înala Poartă a țărilor române, nu mai era permisă existența armatelor autohtone, iar situația economică a avut de suferit datorită creșterii birurilor, creșterii dependenței de Poartă și datorită faptului că scaunul domnesc era cumpărat pe sume uriașe. Domniile vor fi în această perioadă foarte scurte, unele doar de câteva luni, fapt ce va mări instabilitatea. Anul 1711 a fost important și pentru că în acea perioadă a început amestecul rușilor în problemele românești.

9. Batalia de la Șelimbăr (1599)

Bătălia s-a dat în toamna anului 1599 între Mihai Viteazul care conducea oastea Țării Românești și Andrei Bathory, principele Transilvaniei. Mihai, pe atunci aflat sub suzeranitatea împăratului Austriei Rudolf al II-lea, intră în Transilvania pentru a-l alunga pe Bathory care prin simplul fapt că devenise principe, lipsea de orice drept pe împărat. Iată că Mihai Viteazul era într-o situație favorabilă, el beneficiind de sprijinul unui monarh puternic al Europei. În plus, Andrei Bathory era un fost cardinal care avea chiar în Transilvania inamici puternici, precum secuii.

Oastea lui Mihai, beneficiind de avantajul numeric și de faptul că în rândul adversarilor săi au existat nemulțumiri și trădări, învinge într-o bătălie de câteva ore. Andrei Bathory încearcă să fugă peste Carpați, dar este capturat de secui și executat.

Urmările bătăliei sunt importante pentru noi. Mihai Viteazul va deveni la scurt timp după această bătălie voievod la Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei. Azi noi considerăm că este primul moment în care românii au trăit uniți într-o singură țară. Este adevărat că nu exista pe atunci acest concept al unirii într-un singur stat (inamicii ireductibili și condițiile externe nu erau favorabile unei asemenea uniri), e adevărat de asemenea că domnia lui Mihai a fost foarte scurtă, dar acest moment a impulsionat și pe alți domnitori să-și dorească același lucru ca și Mihai.

10. Războiul austro-otoman (1683-1697)

În 1683 turcii ajungeau pentru a doua oară în istorie la porțile Vienei, dar areau învinși în mod decisiv. După acest eveniment, Imperiul Austriac a ajuns la un stadiu care îi permitea să trateze de la egal la egal cu Imperiul Otoman. Urmarea a fost că între 1683-1697 austriecii poartă mai multe bătălii cu turcii din care ei ies învingători, reușind să acapareze mai multe teritorii controlate anterior de turci. Ungaria, al cărui teritoriu fusese încă din 1525 pașalâc turcesc, este eliberată. Cauzele acestor succese militare erau legate de tehnica militară folosită. Austriecii beneficiau de arme de foc mai multe și de mai bună calitate, fapt ce a permis anihilarea punctelor forte ale turcilor: cavaleria mobilă și mai ales corpul de ieniceri. În 1697, Imperiul Otoman ajunsese la limita puterii sale militare, așa că e nevoit să ceară pace.

În 1699 se semnează Tratatul de la Karlowitz. Una din aceste prevederi ne interesează în mod direct: Transilvania și Banatul ajung sub dominație austriacă, ceea ce va influența în mod decisiv dezvoltarea acestor regiuni. Controlul tipic austriac în aceste două provincii este total, ceea ce va determina pe românii de acolo să spună "Am schimbat jugul de lemn turcesc cu jugul de fier austriac". Și azi se pot observa influențele austriece: clădiri, localități, dar mai ales mentalități.

Despre autor
Author

Dan Pracsiu deţinător www.dponline.ro
Profesor, Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Vaslui
Membru în Comisia Naţională a Olimpiadelor de Informatică
Pasiuni: istoria, călătoriile, fotografia, muzica clasică

Scrie un comentariu
Nume:

Comentariu:

15 + 10 =